Uriasul acoperis al Hanului lui Manuc a fost reamenajat, imediat dupa redobandirea acestuia de catre Constantin Serban Cantacuzino, mostenitorul impresionantei cladiri din Centrul Vechi al Bucurestiului.
Dupa trecerea in proprietatea statului, prin confiscare fara niciun fel de despagubire, Hanul lui Manuc, impresionanta cladire din Centrul Vechi al Bucurestiului, declarata ulterior monument istoric, a intrat in circuitul „alimentatiei publice” pe intreaga perioada a comunismului.
Hanului lui Manuc nu i s-au pastrat vechile functiuni, pentru care intemeietorul sau, Manuc Bei, l-a construit, la inceputul secolului al XIX-lea, cu exceptia celei de „loc de luat masa”, aflandu-se in anul Revolutiei, 1989, in administrarea societatii de stat numita Trocadero.
Investitiile in intretinerea si pastrarea cladirii de catre administratorul numit de puterea comunista a perioadei dintre 1952 si 1989, au fost minimale, atat cat Hanul lui Manuc sa nu se darame sub ochii bucurestenilor.
Ultimul caravanserai din Europa, asa cum pe buna dreptate a fost denumit Hanul lui Manuc, a rezistat de-a lungul vremii incendiilor si cutremurelor, fiind bine intretinut de catre proprietarii pe care i-a avut pana la confiscare.
Nu de putine ori s-a aflat in vizorul puterii comuniste chiar pentru stergerea lui din Centrul Vechi al Bucurestiului, cel mai aproape de o astfel de decizie fiind Ceausescu, in planurile lui pentru constructia noului Centru Civic si al Casei Poporului.
Prin urmare, nici vorba de vreo intentie de reamenajare a cladirii, care se afla, in anul 1989, intr-o vizibila degradare. Uriasul acoperis al Hanului lui Manuc a fost reamenajat doar dupa ce actualul proprietar a intrat in posesia cladirii.
Din schitele privind noua fata a centrului Capitalei, pe axa Casa Poporului – Piata Alba Iulia, avand de-a lungul si de-a latul Bulevardului Socialismului blocuri noi, cu o arhitectura de un gust indoielnic si o cladire-mamut, cea a Casei Poporului, Hanul lui Manuc era deja eliminat.
Martor-tacut al vremurilor trecute, martor-special, prin arhitectura, culoare, materialele din care este realizat – piatra, lemn si fier – unele dintre acestea datand chiar din constructia initiala, cum este pavajul de la intrarea in curte, Hanul lui Manuc il incomoda clar pe Ceausescu.
Sansa a facut ca cineva din anturajul acestuia sa-i aduca aminte ca, pe vremea in care comunistii actionau in ilegalitate, acestia sa fi avut mai multe intruniri la Han. A fost detaliul care a salvat monumentul istoric de la o iminenta demolare.
Prin urmare, dupa redobandirea proprietatii, prioritar pentru mostenitorul Hanului lui Manuc a fost ca uriasul acoperis sa fie reamenajat, intrucat ploile si zapada alunecau nestigherite in interior, prin portiunile sale stricate sau slabite de vreme.
Acoperisul se intinde pe o suprafata totala de peste 4000 de metri patrati. Daca ar fi sa facem o comparatie, pentru a aprecia dimensiunea, sa spunem ca aceasta echivaleaza cu o jumatate dintr-un teren de fotbal. Ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat, ca prim-pas al eforturilor proprietarului in a-i reda cladirii atributele initiale: uriasul acoperis al Hanului lui Manuc a fost reamenajat.
Ore, zile si luni au durat lucrarile, pe langa o investitie cu multe zerouri in coada in materiale si pentru manopera celor care au lucrat, pentru ca uriasul acoperis al Hanului lui Manuc sa fie reamenajat. Tinut in paragina de comunisti, neglijat, ca foarte multe alte cladiri care au apartinut familiilor boieresti de rang inalt si domnesti din Romania, dupa ce a revenit proprietarului de drept, Hanul lui Manuc si-a recapatat alura si faima de odinioara.
