Povestea Hanului lui Manuc incepe in anul 1806, cand acesta a rasarit pe meleagurile lui Bucur.
Fiind construit ca niciun alt han din vremea sa, el s-a deosebit de celelalte hanuri-cetati prin arhitectura aparte. Intemeietor i-a fost Manuc Marzaian, mai bine cunoscut sub numele de Manuc Bei. Vestit negustor, diplomat si hangiu, Manuc era considerat in acele timpuri drept unul dintre cei mai avuti mosieri din Balcani.
Folosindu-se de bogatia si influenta sa negustoreasca, Manuc incepe sa-si contureze faima diplomatica la inceputul anilor 1800. Devine, pe rand, dragoman si consilier al turcilor, iar in 1808 este numit de către sultan Bei al Moldovei. Ajunge in cele din urma si intermediar intre armata rusa si cea turca, iar pacea pe care o doreau atat turcii, cat si rusii va depinde in mare masura de Manuc Bei.
Pacea de la 1812 este un moment definitoriu pentru renumele Hanului. Negocierile de pace se tin chiar in Hanul lui Manuc. Tratatul se semneaza la 16 mai 1812, si va pune capat razboiului ruso-turc, delimitand totodata suveranitatea asupra teritoriilor disputate de cele doua puteri.
Hanul lui Manuc
Hanul lui Manuc
Hanul lui Manuc
Cu o istorie de peste doua veacuri, bogata si tumultuoasa, martor tacut al evenimentelor care au marcat istoria romanilor, loc de intalnire al drumetilor prin Bucuresti, dar si al elitei societatii romanesti, Hanul lui Manuc a fost si va ramane, cu siguranta, un han ca niciun altul.
Manuc se stinge din viata in 1818. Soarta Hanului sfarseste in mainile unei epitropii pana cand fiul sau cel mare, Ioan-Murat, va putea gospodari singur averea familiei.
La 20 decembrie 1827, sub controlul sotiei lui Manuc, cea era mai tot timpul bolnavicioasa, se incheie un contract de arenda pe patru ani intre epitropi si doi tovarasi, Dimitrie Dedu si Nicolae Alexiu.
In 1842, mostenitorul este nevoit sa vanda Hanul din cauza constructiei slabite considerabil de catre cutremurul puternic din 1838. Noul stapan al hanului devine Dimitrie Iconomidis, zis Economu, care va detine administratia si jumatate din Han. Cealalta jumatate de Han este impartita intre Gheorghe Iconomidis si Lambru Vasilescu.
Economu moare in 1854 si lasa prin testament averea celor trei mostenitori. George Iconomidis, fratele și asociatul său de la Han, impreuna cu Alexandru Chiropol, contesta actul de testament al lui Economu, dar in 1858 Costache Economu are castig de cauza.
Pana in anul 1870, arendasi ai Hanului sunt, pe rand, grecul Panait Vizantie, Milan Lomovici si apoi Dimitrie Constandinescu. Acesta din urma foloseste, in 1868, pentru prima oara intr-un act oficial denumirea de “hotel” pentru a descrie Hanul.
In urma procesului pornit de Iconomidis, Chiropol si Costache Economu, pentru a imparti proprietatea, Hanul lui Manuc ajunge sa fie cumparat de Vasilescu Lambru. In 1874, el va repara, transforma si redenumi Hanul sub numele de “Marele Hotel Dacia” (Grand Hotel de la Dacie). Hanul devine astfel un adevarat centru comercial si cultural al vremii, care gazduia pravalii, intreprinderi, insitutii si numerosi calatori straini.
Va ramane in proprietatea lui Vasilescu pana in 1881, cand este la un pas de a pierde Hanul din cauza datoriilor. In acelasi an, Vasilescu isi marita fata cu Alexandru Baicoianu, boier de vita si magistrat, care, odata cu Hanul, preia si ipoteca proprietatii.
La inceputul anilor 1900, mostenitorii hanului erau Aurelia si Alexandru G. Baicoianu, care au avut doi copii, Cleopatra si Alexandru. Cel din urma stapaneste Hanul din 1881 pana in 1916, cand moare. Fiica Cleopatrei Baicoianu, Elena, se casatoreste cu un descendent al familiei Cantacuzino, astfel ca batranul han intra in proprietatea renumitei familii. Elena si Constantin Cantacuzino, la randul lor, au avut un fiu, Mihai. Acesta va avea doi copii din casatoria cu Cornelia Petrescu, Smaranda (care a murit in 1998) si Constantin-Serban Cantacuzino, actualul proprietar al hanului.
Hanul incepe sa fie gazda nu numai pentru calatori, in perioada in care s-a numit Hotel Dacia, ci si pentru piese de teatru, spectacole si baluri mascate, pasiuni ale tineretului bucurestean al vremurilor. Hotelul Dacia a fost si locul intalnirilor partidelor politice autohtone in anii de dinaintea si in preajma Primului Razboi Mondial. Elita intelectuala a vremii s-a strans aici pentru planificarea unirii Romaniei cu Transilvania si Bucovina si intrarii in razboi. Printre cei prezenti s-au numarat Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Stefanescu Delavrancea si Nicolae Filipescu.
Cu investitii si eforturi considerabile de reconditionare din partea mostenitorilor familiei Cantacuzino, Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai renumite obiective ale secolului XIX din Capitala, a prins viata iar, purtand cu el istoria de mai bine de 200 de ani.
Dupa un proces lung si anevoios inceput in 1997, Hanul a intrat in posesia proprietarului sau de drept, Constantin-Serban Cantacuzino. Hanul a fost retrocedat in 2007 printr-o hotarare definitiva si irevocabila data de Inalta Curte de Justitie si Casatie.
Dupa ani de curatenie, proiectare si reigienizare au inceput sa se vada semne ale reintoarcerii Hanului de altadata.
Hotelul, crama, restaurantul si gradina de vara au fost restaurate dupa stilul rememorat din povestile bunicilor, pentru a reda Hanului farmecul de odinioara - din vremea cand faima sa trecuse dincolo de granitele tarii datorita arhitecturii cosmopolite, mancarurilor alese si evenimentelor glorioase.
2016
Hanul azi si maine
Inca de cand s-a ivit, semet, in coasta Curtii Domnesti, Hanul lui Manuc a devenit locul preferat de intalnire al negustorilor turci, bulgari si greci, carutasilor transilvaneni ori tolbasilor germani. La fel pentru calatorii aflati in trecere prin oras ori veniti fix cu treburi importante. Si, tot de atunci, Hanul s-a impus ca spatiu cultural si punct de reper pentru intalniri economice si politice cu mare insemnatate istorica.
Misiunea lui a ramas neschimbata, dincolo de trecerea timpului, iar astazi se arata, la doi pasi de km 0 al Capitalei si la portile Centrului Vechi, semet, superb exemplu architectonic, in care spatiile mici si cochete alterneaza cu locatiile ample si rafinate. Gradina de vara din curtea Hanului, restaurantele, cafenelele si magazinele freamata de viata si atmosfera boema.
Hanul a fost si va ramane astfel un simbol al vietii citadine pline de voie buna, oameni frumosi si gusturi alese. Istoria sa bogata continua cu planurile ambitioase ale mostenitorilor de a-l readuce in atentia bucurestenilor, romanilor si a strainilor asa cum l-a vazut fondatorul sau, Manuc Bei: loc de popas, petrecere si intalniri memorabile.