In planul de redesenare (sistematizare) a unei parti importante din centrul Bucurestiului, dictat de Nicolae Ceausescu in anii ‘80, a fost mentionat, bineinteles, si Hanul lui Manuc, aflat exact in Piata Unirii, la cativa pasi de Mitropolie, Spitalul Brancovenesc si de vechile cartiere Uranus si Rahova.


Planul dictatorului era sa darame absolut tot ce exista in acest perimetru, pentru a ridica noile blocuri din asa-numitul Centru Civic si, in final, Casa Poporului, in care functioneaza acum Parlamentul Romaniei. Si chiar asa s-a intamplat!

In doar cativa ani, a fost demolat aproape integral cartierul Uranus si o buna parte din cartierul Rahova (partea veche, in special, din care astazi supravietuiesc triste ramasite), urmand ca demolarile sa se extinda spre Parcul Carol si Panduri. Totul s-a oprit, din fericire, in decembrie 1989.

Dupa cum se poate lesne observa, Hanul lui Manuc se afla si astazi, la peste 210 ani de la momentul construirii, la locul lui, in apropierea Pietei Unirii, marcand cumva intrarea in Centrul Vechi al Bucurestiului. Impunator, simplu, modest chiar, fiindca regimul comunist, desi a exploatat la maximum potentialul locului, evident, nu a investit deloc in restaurarea, intretinerea si mentinerea functionalitatii corecte a stabilimentului. Dimpotriva!

Numai actualul proprietar, si mostenitor direct, dl. Constantin Serban Cantacuzino, stie ce a gasit in momentul in care, dupa 10 ani de procese cu statul roman, a reusit sa intre in posesia Hanului, conform actelor foarte clare si bine puse in ordine de catre predecesorii sai.

Intrebarea este cum a scapat Hanul lui Manuc de iminenta demolare, cine a contribuit si care a fost detaliul hotarator care a contribuit la salvarea sa, intr-o vreme in care aproape nimeni nu se impotrivea deciziilor de orice fel ale cuplului de dicatori Ceausescu, cu-atat mai putin celor izvorate din grandomania si chiar ura fata de tot ceea ce provenea din istoria veche a Romaniei.

Din documentele vremii reiese ca nu era prima oara cand comunistii doreau demolarea Hanului lui Manuc. Prima mentiune in acest sens apare in anul 1961, cand, intr-o nota a Sfatului Popular al Capitalei catre Sectoru Monumente Istorice, urma ca, in  “proiectul de sistematizare a Pietei Unirii”, Hanul lui Manuc sa fie demolat.

Arhitectul P.E. Miclescu intocmeste un referat, fiindu-i solicitata parerea pe acest subiect, si aduce o serie de argumente, de necontestat istoric, astfel incat sa determine renuntarea la ideea demolarii. Astfel ca, a adaugat aici, “in treacat”, un mic detaliu: “Mentionez ca, pentru trecutul sau istoric (acolo a fost semnat tratatul de pace din 1812, care a pus capat razboiului Ruso-Turc din 1806 – 1812, acolo, in fosta sala Dacia, au avut loc numeroase intruniri ale clasei muncitoare sub regimul burghez) a fost propus pe lista monumentelor istorice de categ.I (interes republican).”

Acesta a fost argumentul suprem care a scapat Hanul de la o demolare prevazuta chiar la inceputul anilor ’60, reluata de Ceausescu in anii ’80, cand, intr-adevar planul de sistematizare a Pietei Unirii si a intregii zone a inceput sa fie pus in practica sub dicatatura sa.

Faptul ca acolo ar fi avut loc intruniri ale comunistilor, mai mult sau mai putin demonstrate de acte, dar despre care vorbeau academicieni si arhitecti in corespondenta lor oficiala, a fost elementul salvator prin care Hanul lui Manuc a scapat, ca prin minune, de la disparitia de pe fata Capitalei.

Spune-ne parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicata